Acest site este un atelier literar deschis oricărui scriitor, amator sau profesionist. Reveniți în câteva zile pentru mai multe informații.

Conținut disponibil în format RSS/XML și varianta wap

Drumul către literatură

Literatura contemporana este ca o harta. Vasta, surprinzatoare si în continua miscare, trebuie sa fie explorata cu grija si atentie, tinând cont de anumite reguli.

Noi va propunem sa ne suim la bordul celei mai noi ambarcatiuni marca "agonia.ro": www.proza.ro. Sa pornim asadar sa exploram si sa construim împreuna harta aceasta. Nu va fi o calatorie usoara, însa cele întâlnite nu va vor face sa regretati ca ati parasit fotoliul confortabil din sufragerie si ati acordat vacanta (pe termen nelimitat) televizorului.
Pe aceasta "harta", de voi depinde stabilirea unor noi puncte de reper. În functie de ele, noii-veniti vor sti sa se orienteze mai usor.

Iar daca nu, puteti porni din nou la drum, catre urmatoarea aventura. În definitiv, ca sa parafrazam o expresie celebra, LITERATURA E O CALATORIE, NU O DESTINATIE. Continuarea calatoriei depinde de aceia care o întreprind. Noi speram sa fiti în numar cât mai mare.

Chöd

de Ada Kethevan

Eram îns?rcinat?, cu burta mare, când a plâns pe um?rul meu. A plâns în hohote, asemeni unui copil. Copil înspre 50, f?r? so?ie, f?r? copii, f?r? nimic. Golul nu îl poate acoperi nimeni, i-am spus, niciun so?, so?ie, nici copiii. Eu ?tiam. Doar Dumnezeu. Si când te dep?rtezi de El, r?mâne a?a, un vid. Vorbele astea ar trebui s? mi le repet, ca o mantr?. Le cred, dar prefer s? le întorc spatele, cu arogan??, s? m? izbesc de pere?ii invizibili ca un fluture vr?jit de mirajul fl?c?rii.
Peste câteva luni a murit. Era a doua, treia oar?, când a v?rsat sânge. Oricum, nu cred c? i-a p?sat vreodat? de via??. Cum s? î?i pese când tot ce ai de pierdut sunt singur?tatea si suferin?a? Când nu ai puterea s? crezi c? dincolo o fi totu?i ceva?
Sunt nepoata acestui b?rbat. M? apropii de vârsta lui si parc? încep s? îl în?eleg mai bine. La 20, 30 de ani, tr?ie?ti parc? în alt univers. B?trâne?ea, boala, moartea, singur?tatea nu te sperie, sunt ca un ciclon de pe alt continent. Exist?, dar ce î?i pas? ?ie?
Lâng? turnul turcilor e un pichet de gr?niceri, abandonat. Prive?ti o fereastr? f?r? sticl?, f?r? rame, ceva magic fream?t? frunzele, ramurile de dincolo trec pragul interior, înspre tine. Un joc de lumini verzui, al sunetelor, întrez?re?ti o alt? lume. Tabloul verde, plus chenarul de tencuial? c?zut? pe alocuri, c?r?mizile ?terse, pe contre-jour. Si pere?ii cl?direa, vegeta?ia care a n?p?dit totul, toate se sterg. Timpul îngheat?. Vara luminioas? din 66 sau 67. A auzit de b?rbatul acela din sat care a s?pat pe lâng? pichet, ca s? scoat? p?mânt mult, din care s? fac? vaioage, pentru casa lui, de p?mânt. A s?pat, a s?pat, pân? a dat de un cazan plin de monede de aur romane. Le-a dus acas?, dar a fost turnat la Securitate. Copilul, a c?rui nepoat? sunt, asemeni altor copii din sat, a auzit povestea, ?i-ntr-o zi dogoritoare de iunie i-a spus tat?lui s?u tat? ia-?i sapa si hai la pichet, poate g?sim si noi un cazan plin cu monede romane. Tat?, poate g?sim un „pugnal”, sau poate chiar o suli??. Tat?l a râs privindu-l cu drag, ce copil n?stru?nic. Du-te, fiule, eu uite, am de tuns via, de ad?pat oile, de ascu?it coasele, de adus caii de pe câmp, nici nu mai ?tiu câte am de f?cut. Copilul, a c?rui nepoat? sunt, l-a luat pe copilul a c?rui fiic? sunt, si au plecat într-acolo. Doi copii, neclinti?i, în fa?a unui chenar c?r?miziu, prin care se r?sfir? aceea?i lumin? verde, fo?nitoare.
Sunt locuri pline de pove?ti, locuri în care te întorci ?i tu ?i str?mo?ii ?i nepo?ii t?i. Nu înc?, asta scrie la intrare. Nu înc?, nu aici, nu acum.
Doi fra?i, p??ind printre ruine, caut? cazane pline cu monede de aur, „pugnale” sau suli?e vechi. Câmpuri de grâne aurii fo?nesc în suflarea discret? a vântului, nori v?to?i alunec? aiurea si alene, l?stunii se agit? pe lâng? Cri?. Si tot lâng? Cri?, un b?rbat a c?rui nepoat? sunt, e îngropat de mul?i ani.
P?mântul acoper? singur?tatea. Nu ?tiu dac? reu?e?te s? o îngroape.
Sau dac? singur?tatea e o boal? genetic?, ori un virus de care nu scapi cât tr?ie?ti.

Ada Kethevan (Kethi) | Scriitori Români

motto: ea devenise încetul cu-ncetul cuvânt

Despre noi

Ne puteți contacta prin email la adresa contact@agonia.net.

Traficul internet este asigurat cu grație de etp.ro