proza romaneasca, un atelier literar interactiv in care puteti publica online creatiile voastre si proze clasice, de la proza scurta pana la romane integrale.

The beach



Vântul b?tea puternic dinspre larg, ?i valurile erau atât de înalte ?i de albe, încât la cinci diminea?a fusese arborat steagul ro?u ?i accesul în ap? restric?ionat în totalitate. Salvamarii au fost convoca?i în ?edin?? de urgen?? la sediu iar ?eful departamentului, venit din ora? cu o sear? înainte, i-a instruit temeinic, pe fiecare în parte, în leg?tur? cu cele ce aveau s? se întâmple. Motivul era, desigur, securitatea amatorilor de senza?ii tari, dar ?i altul, mai special: în sta?iune î?i f?cuse apari?ia, incognito, “un grup de patru ciuda?i cu sânge albastru”, cum concluzionase “ ?eful”, ironic. Plaja se umpluse în mai pu?in de o or? de turi?tii curio?i s? admire valurile imense, sosi?i în splendida sta?iune de lux s?-?i petreac? vacan?a, s?-?i etaleze ma?inile, hainele ?i amantele. Era o zi superb? de sfâr?it de august ?i soarele ardea cu putere dinspre Turcia, undeva deasupra m?rii, înv?luind cu lumina lui albicioas? întinderea albastr?, pesc?ru?ii, plasele de pescuit, oamenii de pe plaj?, cl?dirile, nisipul fin, plaja nesfâr?it?.


## ## ## ##
## ## ## ##

Prin?esa Marie-Antoinette de Loire purta o p?l?rie floppy de var?, neagr?, iar borurile extra largi o distingeau clar din mul?imea strâns? s? urm?reasc? delfinii, ca o floare spectaculoas? ?i bizar?, adus? de pe meleaguri necunoscute. Ea studia atent?, printr-un binoclu minuscul, jocul delicat al p?s?rilor u?oare, în timp ce mu?ca cu din?ii ei impecabili, de z?pad?, jum?tatea sferic? a unei trufe Godiva.
- Marie, nu te ui?i unde trebuie, my darling! Delfinii sunt în ap?, nu pe cer, ?i mi se pare c? nu e?ti foarte ecologist?, cum mi te tot lauzi, o apostrof? b?rbatul din stânga ei, un ins îmbr?cat în totalitate în negru, trecut bine de 40 de ani, cu barba în neorânduial?, la fel de neagr? ca ?i hainele. În timp ce vorbea, î?i ciupea, brusc, cârlion?ii, de parc? ar fi vrut s-o termine, odat? pentru totdeauna, cu podoaba aceea care-l stânjenea teribil. Prin?esa nu scoase niciun cuvânt, se mul?umi s?-i r?spund? printr-un zâmbet ironic ?i totu?i cald, ascuns în col?ul gurii delicate, cu buze ro?ii ca macii de var?.
- Mi se pare c? ai cam exagerat cu berea, Jarek. Mai las? ?i pentru mai târziu. Disear? cin?m în familie, remember? Ai tot timpul din lume s? bei atunci! Î?i reamintesc c? suntem urm?ri?i pas cu pas! Nu vreau s? facem iar figura de vara trecut?. Contesa Belle-June de Parma, o blond? cu coroni?? confec?ionat? din flori uscate de România, îl s?get? cu privirea, apoi î?i mângâie instinctiv rochia lung? ?i vaporoas?, cu nuan?e de maro ?i gri, ce-i îmbr?ca perfect trupul lung ?i slab.
- Draga mea, de ce te-amesteci? Las?-l s? bea cât vrea, oricum nu te-n?elegi cu el, ?tii asta mai bine ca mine!
- Eu l-am aten?ionat, atâta tot! Dac? venea singur, în?elegeam, dar suntem un grup ?i ce face el ne afecteaz? pe to?i. N-am chef s? citesc iar, la-ntoarcere, bârfele alea stupide ?i exagerate. Am tras destul anul trecut. Mul?imea de gur?-casc? se înfior? dintr-odat?. Delfinii se apropiaser? atât de mult, încât înot?toarele cenu?ii t?iau acum apa extrem de agitat?, la mai pu?in de 20 de metri de mal. Prin?esa strânse cu putere mâna prietenei sale ?i scoase un ?ip?t ascu?it de admira?ie, pe când Belle-June primi tres?rirea ce-i era atât de familiar? ?i prinse s? râd? cu poft?, ca un copil r?sf??at ?i imprevizibil. Contele Jarek râse ?i el, gudurându-se ca un c??el credincios, apoi î?i plec? ochii în fa?a celor dou? frumuse?i pe care le iubea ?i le stima totodat?, din fraged? pruncie. Copil?riser? împreun? în împrejurimile Parisului, la fermele galbene ?i lini?tite de pe malurile Loirei, apoi mai în nord, la Harnfleur, unde înv??aser? pe de rost “ Demain de l’aube”, recitându-?i unul altuia, înl?crima?i, versurile tulbur?toare, plimbându-se de mân? ?i culegând buche?ele de-nu-m?-uita albastre ca cerul, pentru ca apoi s? ?i le d?ruiasc? unii altora, bunicilor care-i a?teptau cu tarte de pere, proasp?t scoase din cuptoarele largi ca p?l?riile imense ale secer?torilor.
- Uite ce copile încânt?toare, draga mea! E o bucurie s? le prive?ti, n’est pas? Am s? le d?ruiesc bomboane! Vino cu mine, te rog! Prin?esa Marie apuc? mâna prietenei sale ?i se îndrept? spre grupul care tocmai închiriase cele patru ?ezlonguri albe din dreptul terasei “ La bonne mer”. Erau patru femei, doi adul?i ?i doi copii. Cele mici se fâ?âiau cu t?lpile goale pe nisipul fierbinte, ner?bd?toare s? fug? la joac? pe mal sau s? vad? de ce se-nghesuiau to?i cât mai aproape de ap?. Cea care p?rea mama lor, de?i spuneai c? n-ar fi n?scut niciodat?, din cauza ?oldurilor prea strâmte, le instruia temeinic pe fete, ungându-le trupurile mici ?i stângace cu crem? de soare. Marie-Antoinette nu în?elegea nimic din ce le spunea fata slab? cu ?olduri strâmte, dar se apropie c?lcând timid, apoi se opri la câ?iva pa?i de ?ezlonguri, de fric? s? nu întrerup? scena aceea atât de intim?. Ea zâmbea, ?inând cutia de bomboane în dreptul pântecelui ?i a?tepta încheierea ritualului. Vântul b?tea în rafale ?i p?rul micu?elor, unul negru ?i drept, cel?lalt cre? ca al metiselor, dar ghirlandat aproape galben, se înfuiora, tremurând în aerul ce devenise albastru. Pe întreaga plaja r?sun? în boxe corul bulg?resc al lui Nikolai Kaufman. Prin?esa se infior? la auzul cântecului. F?cu un pas înainte ?i, uitându-se la micu?ele ce-o priveau mirate, mâinile ei l?sar? bomboanele s? cad?, apoi se pr?bu?i pe nisipul alb, înainte ca Belle-June s?-?i dea seama ce se întâmpl?.

## ## ## ##
## ## ## ##

- Alina, mi-e fric?! Nu-i a?a c-o s?-?i revin?? spuse cea mare, cu vocea sugrumat?. Strânse prosopul la piept ?i-l mototoli.
- Da, iubita mea, interveni Belle-June, obi?nuit? cu pierderile de cuno?tin?? ale prin?esei. Dac?-i mângâi tâmplele cu degetele tale mici, o s? fie chiar mai bine decât înainte. Cum te cheam?, vrei s?-mi zici?
- O cheam? Anatasia, spuse cea mic?, privind-o încruntat? pe dup? stâlpul umbrelei de paie.
- Anastasia, Ana, cu S! f?cu cea mare, îmbufnat?. Cu S, nu cu T!
- Gata cu cearta, ajunge! Scuza?i-le, doamn?, asta-i r?fuiala zilnic?, face parte din orarul de vacan??. Contesa zâmbi în?eleg?toare, apoi îi întinse mâna alb?, ?i Ana privi amuzat? inelul imens din metal, în cinci culori, ce trona de jur împrejurul ar?t?torului sidefiu.
- Belle-June e numele meu, iar cea care deschide ochii acum e prietena mea, cu un nume cam ciudat pentru o p?mânteanc?. Exact, Marie-Antoinette! În sfâr?it, credeam c?-mi faci o surpriz? pl?cut? ?i nu te mai treze?ti! Atât î?i trebuia! Nu scapi de mine a?a u?or! Prin?esa se trezise într-o stare de ame?eal? pl?cut?, ?i privind grupul strâns în jurul ei, sim?i c?ldura înv?luind-o. Un sentiment de iubire fa?? de necunoscutele care-o priveau ?i fa?? de întreaga lume îi inund? fiin?a ?i ea fu recunosc?toare minunatei apari?ii.
- Sunte?i fran?uzoaice! Ce coinciden??! ?i eu locuiesc ?i muncesc acolo.
- Magnific! Ce întâmplare…
- Splendid?, nu? prinse Marie vorba contesei, ?i ochii ei verzi lucir? straniu în lumina cerului.

## ## ## ##
## ## ## ##

Sta?iunea era plin? pân? la refuz. Mul?imea, însufle?it? de briza ce se rev?rsa peste noaptea c?lduroas?, curgea ca un fluviu, pierzându-se printre cei ie?i?i s? guste libertatea s?rat? a m?rii, femei îmbr?cate în albul ce contrasta pl?cut cu trupurile bronzate ?i unse cu crem?, al rochiilor vaporoase, precum balerinele emo?ionate în seara premierii cu sala plin? de adoratorii fanatici ai muzicii str?lucitoare, se amesteca în sine, se strângea ?i iar se desf?cea, f?r? regrete, risipa perfecta d?ruit? unii altora pentru clipa ce devenea tot mai mult ve?nic?, efluvii nesfâr?ite de parfum se-mpr??tiau necontenit, la întâmplare, precum cochiliile r?sfrânte în miile de dup?-amiezi, se întrep?trundeau în salbe, dinspre mare, dinspre cer, dinspre restaurantele luminate, dinspre copiii ame?i?i de farmecul albastru al vacan?ei f?r? de început ?i sfâr?it, puternic, din ce în mai puternic. Prin?esa Marie-Antoinette, împreun? cu cei trei înso?itori ai s?i, contesa Belle-June de Parma, acompaniat? de contele V., p??ea al?turi de contele Jarek , mai beat ?i mai pus pe glume ca niciodat?.
- Trebuie s? recuno?ti c? te-am salvat de la extinc?ie. Dac? nu interveneam, te pierdeam. ?i ce pierdere! Belle-June îi zâmbi lui Jarek, apoi mu?c? din nectarina cump?rat? de la vânz?torii ambulan?i, ce-?i întindeau marfa pe tarab? de cum se lumina de ziu?.
- Crezi c? n-a? fi supravie?uit asaltului?
- Cu atâta alcool la bord? M?-ndoiesc!
- Era o adevarat? comoar? na?ional?! Româncele astea sunt ceva de speriat! Am sc?pat ca prin urechile acului.
- Jarek, tu când te-nsori? spuse prin?esa, privindu-l drept în ochi. Contele î?i schimonosi fa?a de saltimbanc ?i fu cât pe-aci s? cad?, împiedicat de stâlpii ce opreau parcarea ma?inilor pe trotuar.
- ?iganca aia ochioas? mi-a f?cut-o! spuse el, rânjind.
- S? ?tii c? am citit despre farmecele ?ig?ncilor! Nu-i de glum?! Po?i s?-nnebune?ti de la a?a ceva, spuse Marie. Jarek vru s?-i r?spund?, dar glasul fu acoperit de muzica bizar? ce venea de foarte aproape. Localul de la parterul hotelului “ Sea Pearl” gemea de lume. Mesele erau pline ochi, cu greu se puteau g?si scaune libere. Restaurantul era o teras? acoperit?, pe ale c?rei laturi copiii se alergau, c?deau, se târau, urlau frenetic, cuprin?i de febra muzicii infernale ce r?zb?tea din boxele a?ezate în cele patru col?uri ale complexului.
- Ohoho, aici e de noi! Uite, ?ig?nci dansatoare! Am pus-o! Hai, mai repede, mai repede! url? contele, scos din min?i. Belle-June se înro?i toat? la auzul expresiilor vulgare ?i vru sa-l aten?ioneze, dar Marie îi f?cu semn c? totul e sub control, astfel încât contesa se opri la timp, apoi strâmb? din nas, dispre?uitoare. Apari?ia noilor veni?i, cu Jarek cl?tinându-se extaziat, trecu aproape neobservat?, c?ci to?i erau aten?i la dansul grupului de ?ig?nci cu fuste lungi. A?teptar? jum?tate de or? s? se elibereze o mas?. Chelnerii, cu fracuri impecabile, alergau în toate p?r?ile, încercând s? sus?in? cererea continu? de mâncare ?i b?utur?. Într-un echilibru perfect, tinerii chipe?i, ale?i la musta??, se aventurau printre mese ?i printre cei ce se ridicaser?, be?i, s? danseze cu mâinile ridicate. F?r? s?-i scape niciun am?nunt, prin?esa înregistra cu ochi avizi ?i î?i nota cu creionul, într-un carne?el, tot ce vedea.Se a?ezar? la mas? ?i î?i aprinser? ?ig?rile, Marie-Antoinette o Chancellor, cei doi so?i, Sheaparduri, Jarek o Havana imens?, din port-cigarette-ul argintat, pe care-o mirosi, apoi îi d?du foc direct de la chibrit. Toat? filosofia lui despre Nirvana, despre pofta aduc?toare de durere, despre abstinen?a asce?ilor, se duse pe apa sâmbetei. Î?i pusese în cap s? ia seama cu aten?ie la noul teritoriu, unul dintre singurele neexplorate, ?i totu?i, în aceast? sear?, nu reu?ise decât s? se fac? de râs. Cu atât mai bine, î?i zise, o s? merg pân?-n pânzele albe! Lumea se duce de râp?, cu sau f?r? mine, ?i eu odat? cu ea! Gândurile îi fur? întrerupte de apropierea nefireasc? a prin?esei, care acum, pentru întâia dat?, îl tulbur? cum îl tulburase mirosul ei de fecioar?. Î?i aminti întrebarea ei prietenoas?, ?i r?spunsul îi st?rui pe buze. Dintr-o dat?, carafa în care z?cea misteriosul suc de vi?ine îi ap?ru în fa??, ca o mireas? supus?. Melodia despre unica iubire pe care n-o putea împ?rt??i îi str?punse inima în adânc, ?i o durere crunt? pentru zei?a din fa?a lui îl r?v??i din nou, pe câmpiile din Harnfleur, în copil?ria intraductibil? ?i intangibil? de pe malurile însorite ale Loirei. Se ridic? de la mas?, în urletele mul?imii scoase din min?i, urlete ce aclamau în delir ultimele cântece din program. Se amestec? printre ei, scoase revolverul ?i-l puse pe tâmpl?. Marie-Antoinette îl privea înm?rmurit?, ?i gândul ei zbur? în copil?rie, la mâinile întinse c?tre ea cu buchetul de-nu-m?-uita, la declara?ia lui sfioas?, la râsul ei batjocoritor, la toate declara?iile respinse de mai târziu, la via?a ei searb?d?, consumat? în a?teptarea lui, niciodat? dus? la bun sfâr?it. Într-un slow motion perfect, Jarek v?zu blitzurile paparazzi-ilor deschizându-se în petale, chelnerii alergând spre el, femeia cu ?oldurile strâmte urlând, în timp ce acoperea genele celor dou? micu?e cu palmele, închise ochii ?i ap?s?, artistul de pe scen? încremenit, plaja nesfâr?it? ?i alb?, valurile spulberate de vânt.



## ## ## ##
## ## ## ##



La orele 11 noaptea, vântul atinsese incredibila vitez? de 150 de km la or?. Marea era agitat?, ?i, mai mult ca în zori, valurile se ridicau în larg ?i se apropiau de ??rm, în coame succesive ce se-ntindeau neîntrerupte de-a lungul sta?iunilor, pe zeci de kilometri lungime. Î?i lep?d? pantofii negri, cu toc scurt, ?i nisipul rece o-nfrigur? pân? departe. P??i iar ?i iar în amintirile vacan?elor luminoase ce-o înv?luir? din toate p?r?ile, ca perdeaua alb? de dinaintea somnului, rochia se strânse în jurul pulpelor, cu toate astea, î?i continu? nestingherit? mersul, pân? când primi adierea în fa??, în obrajii fierbin?i, în p?rul negru, în degetele care atinser?, în sfâr?it, apa, ?i marea se lumin? pân?-n adâncuri, c?ci soarele r?s?ri în plin? noapte, mai str?lucitor ?i mai puternic decât amiaza des?vâr?it?.