proza romaneasca, un atelier literar interactiv in care puteti publica online creatiile voastre si proze clasice, de la proza scurta pana la romane integrale.

Fractalii

Nu e?ti preg?tit niciodat? s? mori, chiar dac? sentimentul persist? cu anii ?i sim?i c?-?i pierzi r?bdarea, c?utând s? în?elegi de unde pot veni pericolele. Este suficient uneori s? deschizi ochii ?i s? vezi în profunzime, trecând peste am?nuntele ce încarc? inutil realitatea. Po?i s? vezi ?i s? în?elegi sau doar s? observi, s? alegi s? fii într-o veghe continu?. Nimeni nu ?tie ce anume determin? astrele s? rezerve fiec?ruia un rost diferit pe care s?-l poat? în?elege. Cert, îns?, c? nicio zi nu seam?n? una cu alta.

Ziua în care, profitând de lini?te ?i de absen?a norilor, am plecat to?i patru cu gândul de a negocia ?i de a salva situa?ia financiar? a institutului nostru, conceput pentru valorificarea tranzi?iei, speram s? fie diferit? în lungul ?ir al zilelor caniculare. Un ARO vechi, reabilitat, pe care-l de?inea departamentul local al tranzi?iei, ne d?dea siguran?a unei c?l?torii relaxante.

Directorul institutului, un individ m?runt, lipsit de personalitate, numit politic, sechestrat în propriile idei, puternic inhibat, a ocupat locul din dreapta ?oferului. Conduc?torul autovehiculului, un tip bondoc, gata oricând s? plece la drum, ne-a rezervat mie ?i unui alt coleg, locurile din spate. Traseul pe care pornisem, nu era lung în mod normal. Îl puteam parcurge în dou? ore.

Suntem t?cu?i ?i îngândura?i. Gândurile ne înso?esc. Sunt prezente pe drumul îngust plin de serpentine. Se circul? u?or, f?r? agita?ie inutil?. Lini?tea din interiorul ma?inii este propice pentru somn. Dac? ?i priveai p?s?rile ce dominau cerul, aveai toate ?ansele s? adormi.

T?cerea era ca o amnistie ce ne st?pânea, ?i-n care fiecare ne ascundeam gândurile. Timpul era suveran ?i blând cu noi, atingându-ne sufletul cu indulgen?a clipelor ce treceau lent. Ne aruncam priviri ca într-un dialog t?cut.

Drumul or??enesc se termin? ?i intrar?m pe autostrad?. Spa?iul de rulare se l?rge?te. Sunt patru benzi. Viteza cre?te. Traficul nu era unul mare. Soarele se anun?a canicular. Era o zi de august fierbinte.

Ma?ina cap?t? vitez?. Cu fiecare kilometru parcurs, ner?bdarea ?oferului devenea evident?. Sub capot?, motorul începea s? fiarb?. Spa?iul era înghi?it sub ochii no?tri, dar timpul trecea prea încet. Cu to?ii t?ceam. P?rea c? ne facem planuri. Doream s? petrecem o zi frumoas? ?i totu?i eram deja plictisi?i de c?ldur?.

O clip? de neaten?ie ?i parcursul se schimb?. Brusc, în fa??, un camion opre?te, orbit de un fulger pe care l-am v?zut ?i noi. Motorul ma?inii, ce înghi?ise lacom spa?iul pân? acum, tres?ri, de parc? ceva îl înfunda.

Lâng? mine directorul doarme. Eu tac Nu pot s?-l trezesc. Instinctual m? trezesc ?i v?d tabla... Spa?iul pare c? se dilat?. Sunt mut, nu pot s?-l las. Ca ?i cum ar fi filmat cu încetinitorul, puteam s? v?d cum tabla autovehiculului nostru este strâns? pe deasupra capului directorului. Mi?carea a fost, totu?i, una rapid?, încât nu am apucat s? m? feresc ?i nici s? simt cum mi se sparge arcada ochiului drept.

Zgomotul ciocnirii se pierde în h?rm?laia ce urmeaz?, comprimându-ne în ?irul convergent de ma?ini ce ne urma, ca ?i burduful unui acordeon strâns brusc. Vacarmul creat a ascuns sunetul exploziei ce a produs fulgerul ?i a c?rei lumin? se vedea dincolo de liziera din stânga drumului. Ardea perdeaua forestier?, iar privirile noastre uimite c?utau s? descifreze ce anume se întâmplase.

Am coborât impacienta?i. Atmosfera se încinsese. Un damf puternic cucerise v?zduhul.

„Puteam s?-l salvez, s?-l trezesc. Eu sunt vinovat c? nu l-am trezit când am v?zut tabla cum l-a str?puns, ,cum l-a despicat” primul meu gând a fost acesta al învinuirii.

Era mult? panic?. Mul?umi?i c? suntem în via?? ne cercetam fe?ele. Ochiul meu era inundat de sânge. Aveam o durere acut? de cap, de parc? m? lovisem de un zid.

Colegul meu î?i scutur? hainele. Fusese azvârlit din ma?in?, dar sc?pase teaf?r. Din camionul de care ne lovisem ie?ea fum. P?rea c? ceva arde în el. Cel care-l conducea se lovise de parbriz ?i le?inase.

Instantaneu, pe cer se ar?tar? elicoptere de salvare. În primul elicopter m? urc, împreun? cu prietenul. De sus, imaginea sem?na cu una apocaliptic? desprins? dintr-un scenariu american. Focul din stânga drumului se desf??urase într-o veritabil? mare de fl?c?ri, ce oscila, având în centru o imens? suprafa?? luminoas? în care ne reflectam. Era precum o oglind? de dimensiuni uria?e ce înghi?ea fiecare imagine, dincolo de care nimic nu trecea. Opac?, vomita imaginile înghi?ite în apa ce m?rginea drumul, creând astfel impresia unui cer r?sturnat. Puteai p??i pe el, cum ai fi mers pe un râu.

Dinspre oglind?, temperatura crescut? ne ?inea la distan??, îns? o for??, ca o energie, ne atr?gea. Nu ne puteam opune. Elicopterul aflat în balans, din cauza energiei recep?ionate, încerca s? se smulg?. Elicea tremura, gata s? fie aruncat?.

Într-o clip?, oglinda s-a desf?cut. Am trecut dincolo, ca într-o mi?care invers?. Imaginea elicopterului a fost aruncat? reflexiv apelor râului, care au primit-o lacom.

Acum sim?eam eliberarea de sub influen?a presiunii ce-mi strânsese capul ca într-o uria?? menghin?. Doream s? vorbesc, îns? nu g?seam cuvintele. P?ream ame?it, beat. Prietenul m? privea, neîn?elegând unde ne afl?m. Pilotul elicopterului era derutat de aparatele de bord, ce o luaser? razna.

Într-un târziu ateriz?m pe un câmp ce sem?na izbitor cu cel al autostr?zii din care plecasem. În urm?, se vedeau înc? scene desprinse de acolo, dar difuze, aflate mult în dep?rtare. De?i logica ne spunea c? suntem într-un alt spa?iu, deasupra primului din care plecasem, mediul era identic.

Pilotul, un tinerel simpatic, insista asupra aparatelor de bord ?i cineva r?spunse:

? Alo, baza, cerea pilotul, de la microfonul aparatului de zbor!

? Da, baza! Unde sunte?i? A?i disp?rut de pe radar. V? auzim, îns? nu reu?im s? v? vedem.

? Suntem, suntem, unde dracu, întreb? pilotul? Nu în?eleg unde suntem? În fa?a ochilor vedem drumul c?tre Dâmbovi?a.

? Veni?i la spitalul de urgen??. Sunte?i a?tepta?i.

Discu?ia era îngreunat? de bruiaj ?i dublat? de ecou.

? La Dâmbovi?a se v?d nori de furtun?, spuse pilotul nostru.

În dep?rtare tuna ?i norii se adunau.

? La Dâmbovi?a este soare ?i timp bun, r?spunse turnul de control; „timp bun” se auzi cu un ecou.

Pilotul, îns?, fu nevoit s? vireze c?tre Bucure?ti din cauza vremii derutante . În Capital?, cerul era senin ?i timpul era bun, propice pentru zbor. Nu eram a?tepta?i. Colegul meu ?i cu mine am intrat în camera de gard?.

? Am avut un un accident, Doamne ce a fost!

Cuvintele se auzeau cu repeti?ie, ecoul ne urm?rea pretutindeni.

? Actele dumneavoastr?, v? rog!

Întind buletinul. Operatoarea caut? în program. G?se?te.

? Nu se poate! Cineva cu acela?i nume s-a prezentat la Târgovi?te, în Dâmbovi?a, acum o or?, ?i cu aceea?i ran?. Ave?i vaccinul antitetanos f?cut?

? Nu, r?spund eu.

? La fel, nici tizul dvs. nu are. Ciudat, doi indivizi cu acelea?i caracteristici, cu aceea?i ran?, în acela?i moment!?

? Pot s?-i v?d fotografia, întreb eu din ce în ce mai mirat?

Tân?ra asistent? m? prive?te curioas? ?i m? invit? lâng? ea. Privesc! Sunt eu! Este fotografia mea. În ecranul calculatorului este fotografia mea în eviden?a spitalului din Târgovi?te, înregistrat? cu data de azi.

Sunt luat în primire de un doctor rezident ?i dus în cabinetul s?u. Fiind sub efectul anesteziei ?i întins într-un pat, mi se coase rana. Un alt doctor vine gr?bit s?-l certe pe cel care m? îngrijea.

? Ai cercetat pacientul? ?tii c? este un caz inedit de dedublare?

Tân?rul stagiar î?i continu? cu aten?ie opera?ia de coasere.

? Nu era timp, r?spunse acesta ?i-mi recomand? s? r?mân în spital sub supraveghere.In afara de în?ep?turile de la coasere nu sim?eam nici un efect reprobabil, f?r? s? întârzii am r?spuns.

? Nu este nevoie. V? mul?umesc, am spus eu.

Colegul m? a?tepta în holul spitalului.

? S? mergem, spuse acesta.

Din toat? aceast? întâmplare nu în?elegeam nimic. Ziua fusese foarte solicitant?. Trecusem printr-un accident din care, cu noroc, sc?pasem. Printr-o experien?? impresionant? c?p?tasem un efect de dedublare ?i era evident c? ob?inusem ?i un tiz complet, asem?n?tor mie. Eram nevoit m? întorc. S? aflu ce s-a întâmplat. De vin? era doar oglinda. Oricum, alt drum spre cas? nu aveam, decât pe aceea?i autostrad?.

Am mers în autogar? pentru ultima curs? spre cas?. Ultimul autobuz tocmai pleca. Am alergat dup? el, împreun? cu prietenul, ?i am alunecat, am c?zut. M-am lovit. Prietenul m-a ridicat ?i am reu?it, sprijinit de el, s? urc în autobuzul ce oprise ?i ne a?tepta.

Pe drum am adormit ?i dintr-odat? am intrat într-o stare de letargie, puternic influen?at ?i de oboseal?. Visam c? se deschisese cerul ?i imagini geometrice de o rar? simetrie ?i sim? artistic se g?seau în fa?a mea.

Erau imagini, care r?sturnate erau identice. Din ele se desp?r?eau altele, care le invadau. Eram precum dou? persoane care fac acela?i lucru în locuri simetrice ?i care suprapuse devin un singur individ.. Gesturile noastre erau similare aveam acelea?i sim?iri ?i acelea?i ac?iuni. Nimic nu este imposibil.Am gândit în acel moment! Dar preocuparea mea majora consta în a repeta mental momentul impactului ?i a-mi repro?a ca un om a murit sub ochii mei f?r? ca eu s? ac?ionez spre al salva.. Dureroas? era con?tientizarea durerii din momentul impactului pe care care eram convins c? victima a sim?it-o.Imi asumam întreaga vin?. Totul se consumase atât de rapid.De la distan?a percepeam ?i existen?a tizului.

Auzeam vocea sa. Se str?duia s?-mi vorbeasc? „Exist? clipa, momentul suveran, nu aveai cum s?-l salvezi. Momentul impactului l-a prins dormind. Dac?-l trezeai groaza sa ar fi fost imens? ?i ar fi suferit.”Aceste cuvinte m-au trezit brusc ?i am privit. Pe partea dreapt? a drumului era locul unde perdeaua forestier? arsese.In apa de la marginea drumului o siluet? p?rea înghi?it? de noapte. Umbra avea forma unui trup uman. Era el, tizul, p?rea c? vrea s? plece. Ca ?i când îi auzeam glasul îi în?elegeam gândurile „Eu sunt n?scut din regretul t?u, din amintirea ta, din faptul c? ?i-ai asumat gravitatea faptelor. Iart?-te ?i voi putea pleca împ?cat nu voi mai fi necesar ?i vei fi din nou, tu singur st?pân”. Marginile arse ale p?durii f?ceau parte din contextul zilei. Dar în inima mea sim?ea cum se a?terne pacea odat? cu acceptarea adev?rului.

Vedeam din nou repetându-se accidentul ?i pozi?ia incomod? în care st?tea directorul ?i cum nu se putea ferii de deznod?mânt. În momentul vizualiz?rii ?i asum?rii, oglinda a disp?rut a r?mas doar p?durea ars? de soare.