Acest site este un atelier literar deschis oricărui scriitor, amator sau profesionist. Reveniți în câteva zile pentru mai multe informații.

Conținut disponibil în format RSS/XML și varianta wap

Drumul către literatură

Literatura contemporana este ca o harta. Vasta, surprinzatoare si în continua miscare, trebuie sa fie explorata cu grija si atentie, tinând cont de anumite reguli.

Noi va propunem sa ne suim la bordul celei mai noi ambarcatiuni marca "agonia.ro": www.proza.ro. Sa pornim asadar sa exploram si sa construim împreuna harta aceasta. Nu va fi o calatorie usoara, însa cele întâlnite nu va vor face sa regretati ca ati parasit fotoliul confortabil din sufragerie si ati acordat vacanta (pe termen nelimitat) televizorului.
Pe aceasta "harta", de voi depinde stabilirea unor noi puncte de reper. În functie de ele, noii-veniti vor sti sa se orienteze mai usor.

Iar daca nu, puteti porni din nou la drum, catre urmatoarea aventura. În definitiv, ca sa parafrazam o expresie celebra, LITERATURA E O CALATORIE, NU O DESTINATIE. Continuarea calatoriei depinde de aceia care o întreprind. Noi speram sa fiti în numar cât mai mare.

Lumin? de veghe

de Zburlea Ariana

— Sear? bun?, domn’ Ilarion! Vorbim, vorbim!
Se îndrepta spre camera lui. Pe hol trecea în grab? asistenta b?trân? ?i gras?. Ilarion o prive?te ?i, când e aproape de um?rul ei, vede în reluare un chip tulbure, lucios, ca o le?ie topindu-se în aer. Lumina de pe hol era, într-un mod ciudat, albastr?.
Când a intrat în camer?, colegul lui surdomut strângea de pe jos cioburile unei farfurii.
— Ce-ai f?cut, bre?…
Omul sare speriat. Nu se a?tepta s? fie prins. Mâinile îi tremurau fantomatic în timp ce m?tura, iar spinarea lui gheboas? amintea de un animal r?nit. Au chemat femeia de serviciu s? strâng?, apoi s-a b?gat în pat. Ilarion avea un radio portabil cu baterie, pe care îl deschidea uneori când voia s? asculte ?tirile. S? simt? c? tr?ie?te ?i el pe p?mânt.
,,Rolul luminii de veghe la b?trâni ?i copii. Frica de întuneric se nume?te nictofobie. La persoanele sensibile psihic, întunericul poate genera o nevoie de umplere a vidului, asociat? cu «horror vacui». Din punct de vedere antropologic, în întuneric, corpul anticipeaz? pericole iminente. Aproximativ 40% dintre copiii europeni prefer? s? adoarm? cu o lumin? de veghe, iar aproape 70% dintre b?trâni nu pot adormi într-o camer? f?r? cel pu?in o mic? surs? de lumin?. Frica de întuneric este una dintre cele mai intime temeri ale omului, apropiat? ca intensitate de frica de moarte."
Ilarion închide ochii, ap?sându-?i pleoapele adânc. Pentru c? nu voia s? aud? nimic despre moarte, b?rbatul a stins radioul ?i s-a întins sub p?tur?.
Îi venea în minte imaginea perfect? a unui capac de sicriu negru, lustruit. Nu putea uita frumuse?ea ciudat? a elementului decorativ de pe capac — un porumbel argintiu, sculptat. Dar nu era argint, ci un material care imita foarte bine str?lucirea metalului. Era copil atunci. Singur în camer?, a?tepta ca din moment în moment chipul mamei lui, sufocat de m?t?suri ?i dantele halucinant de albe, s? se mi?te m?car o milisecund?. Ilarion î?i scutur? brusc capul, urlând scurt: realitate! Imaginea disp?ruse.
Se ridic? în picioare, lâng? pat, ?i bea ap? dintr-un bidon. Se gânde?te c? ar fi mai bine s? mearg? la Miha.

*

— Miha, deschide, te rog. Sunt eu.
Se aude patul trosnind. Femeia î?i târ?âie papucii pân? la u??.
— Bun? seara! salut? ea, rece, serios.
— Bun?… Pot intra, te rog?
B?rbatul î?i ascunde zâmbetul. Se poate vedea în ochii lui lumino?i.
— De ce s? intri? întreab? Miha, abia deschizând gura.
Chipul femeii avea o nuan?? g?lbuie, asem?n?toare cu p?rul ei voluminos ?i uscat.
— E?ti bine? Vreau s? î?i spun ceva.
Îi deschide u?a larg, l?sându-l s? intre. Colega nu s-a întors; privea ploaia la geam. Amândoi s-au a?ezat pe pat.
— Mi-au r?mas ni?te portocale. Sunt proaspete. Unde s? ?i le las?
Femeia nu r?spunde, ca ?i când a?teapt? s? afle adev?ratul motiv al vizitei. Poate îi spune c? o s? plece. Sau o va anun?a c? va muri curând?
— Miha, o s? fiu direct. Nu am nimic cu tine. Eu suf?r de o boal? care m? face s? înnebunesc. Par ciudat. M? zbat.
— Ce boal??
— Nu pot vorbi acum. Nu e fatal?.
— Atunci ai venit degeaba.
Si-a plecat capul, frecându-?i ochii puternic, prelung. Pe chipul femeii se citea un amestec de r?zbunare ?i mil?.
— Acum ai nevoie de oameni, nu-i a?a? ?opte?te ea.
— Oameni ca tine. Ce ai de tu?e?ti?
— M? simt foarte r?u. Am b?ut zece c?ni de ceai doar azi, am luat pastile… Nu-mi trece r?gu?eala, nici febra.
— Deci de-aia nu te-am v?zut azi la dans.
Se apropie s? o îmbr??i?eze. Trupul ei e mai slab, mai rece. Cât de cald? era în seara aceea când ne-am plimbat, se gândea.
— Vreau s? ajut cu tot ce pot. M? vei ierta?
— Nu ?tiu ce vrei tu de la mine… Nu mai promit nimic… Ani de zile am ascultat cuvinte. Acum sunt destul de b?trân? încât s? m? intereseze doar faptele.
Vizitatorul tace. Pentru o secund?, Miha îl simte mai distant. Femeia îl îmbr??i?eaz? înc? o dat?, aproape violent, ap?sându-i tot spatele într-o mângâiere de sus în jos cu ambele palme.
— Nu sunt o div?. S? ?tii.
— Da… Nu e vorba de asta…
Colega de camer? se îndrepta spre patul ei f?r? s? îl deranjeze. Miha s-a ridicat. A pus suc în pahare. În timp ce au b?ut, s-au privit mult timp.
Când î?i arunca privirea c?tre fereastr?, Ilarion nu-?i putea lua ochii de la c?ma?a ei de noapte violet, prin care se z?reau formele sfârcurilor înt?rite de frig. Sânii Mihaelei înc? aveau form? ?i greutate. Buzele, de?i vinetii din cauza febrei, erau suficient de c?rnoase cât s? îi stârneasc? b?rbatului o dorin?? latent?.
N-au mai vorbit. B?rbatul s-a ridicat ?i a îmbr??i?at-o înc? o dat?. Când a strâns-o, ?i-a mi?cat u?or pieptul, s? simt? moliciunea sânilor. A inspirat adânc, apoi a s?rutat-o scurt sub lobul urechii. Femeia suspina u?urat? c? s-au împ?cat.
— ?tiu c? nu e?ti fericit. Nici eu nu-s. De asta nu m? pot sup?ra pe tine, îi spune ea în u??.
B?rbatul a dat din cap, pierdut în pl?cerea momentului.
— Noapte bun? s? ai. ?i s? te faci bine.
Ilarion a ie?it încet din camer?. Î?i adulmeca mâinile, sim?ind cum se lipise de el dulcea?a parfumului feminin.

Zburlea Ariana (crepuscul) | Scriitori Români

motto:

Despre noi

Ne puteți contacta prin email la adresa contact@agonia.net.

Traficul internet este asigurat cu grație de etp.ro