Acest site este un atelier literar deschis oricărui scriitor, amator sau profesionist. Reveniți în câteva zile pentru mai multe informații.

Conținut disponibil în format RSS/XML și varianta wap

Drumul către literatură

Literatura contemporana este ca o harta. Vasta, surprinzatoare si în continua miscare, trebuie sa fie explorata cu grija si atentie, tinând cont de anumite reguli.

Noi va propunem sa ne suim la bordul celei mai noi ambarcatiuni marca "agonia.ro": www.proza.ro. Sa pornim asadar sa exploram si sa construim împreuna harta aceasta. Nu va fi o calatorie usoara, însa cele întâlnite nu va vor face sa regretati ca ati parasit fotoliul confortabil din sufragerie si ati acordat vacanta (pe termen nelimitat) televizorului.
Pe aceasta "harta", de voi depinde stabilirea unor noi puncte de reper. În functie de ele, noii-veniti vor sti sa se orienteze mai usor.

Iar daca nu, puteti porni din nou la drum, catre urmatoarea aventura. În definitiv, ca sa parafrazam o expresie celebra, LITERATURA E O CALATORIE, NU O DESTINATIE. Continuarea calatoriei depinde de aceia care o întreprind. Noi speram sa fiti în numar cât mai mare.

Umbra însingurat?

de ovidiu cristian dinica


Pe malul râului f?r? faleze, timpul nu curgea — se încol?cea. Era un loc uitat de h?r?i, dar viu în ?oaptele b?trânilor care vorbeau doar în pragul somnului. Acolo, malurile se mutau cu fiecare genera?ie, iar albia se adâncea ca o ran? care refuza s? se vindece. Vara, râul se usca, l?sând în urm? dâre albe ca resturi de pas?re în zbor. Iarna, devenea un patinoar sub?ire, neprev?zut, pe care nimeni nu îndr?znea s? p??easc?.
Mircea, student la arte vizuale, venise în satul bunicilor pentru un proiect despre „locuri care nu pot fi fotografiate”. Auzise de malul acela de la un b?trân cu ochi tulburi, care îi spusese:
— Dac? vrei s? vezi ce nu trebuie v?zut, du-te acolo când soarele cade ?i p?mântul se deschide. Dar s? nu te ui?i în ap?. Apa nu reflect?. Ea p?streaz?.
Mircea a ajuns pe mal într-o sear? de noiembrie. Cerul era plumburiu, iar aerul mirosea a râme strivite. A scos camera ?i a început s? fotografieze. Dar în fiecare cadru ap?rea o siluet? — lung?, curbat?, cu bra?ele prea lungi ?i capul înclinat. Nu era a lui. Nu era a nim?nui.
A încercat s? plece, dar pa?ii îi alunecau. Nisipul se ridica în cet??i, ca ?i cum locul se ap?ra. A c?zut, iar când s-a ridicat, râul era înghe?at. Nu era iarn?. Era o noapte care nu voia s? cedeze zilei.
A auzit o voce, ca un ?oapt? în vânt:
— Ai venit s? vezi. Acum trebuie s? r?mâi.
Mircea a fugit. A ajuns acas? cu hainele ude ?i camera stricat?. Dar în vis, malul îl chema. În fiecare noapte, vedea silueta. În fiecare diminea??, g?sea urme de noroi pe podea.
Obsedat, Mircea a început s? cerceteze. A g?sit în arhivele satului o legend? veche: „Umbra care nu alunec?”. Se spunea c?, demult, un copil a c?zut în râu ?i nu a mai fost g?sit. Mama lui, înnebunit?, a venit în fiecare zi pe mal, pân? când a disp?rut ?i ea. De atunci, râul p?streaz? o umbr?. Nu o fantom?. O amintire vie, care se hr?ne?te cu priviri.
Mircea s-a întors pe mal. De data asta, nu cu o camer?, ci cu o oglind?. A a?ezat-o pe ghea?? ?i a privit. Umbra era acolo. Dar nu se reflecta. Se uita direct la el.
— Ce vrei de la mine? a întrebat.
— S? m? vezi. S? m? recuno?ti.
Mircea a în?eles. Umbra era a lui. Era partea pe care o ignorase — frica, ru?inea, dorin?a de a fi v?zut. Râul nu p?stra trupuri. P?stra adev?ruri.
A doua zi, Mircea a fost g?sit pe mal, cu ochii deschi?i ?i oglinda spart? lâng? el. Nu era mort. Dar nu mai vorbea. Doar desena. Mereu aceea?i siluet?. Lung?, curbat?, cu bra?ele prea lungi ?i capul înclinat.
Unii spun c? râul l-a luat. Al?ii, c? s-a reg?sit. Dar b?trânul care l-a avertizat a spus doar atât:
— Cine se uit? în ap?, se vede pe din?untru. ?i nu to?i pot tr?i cu ce v?d.


ovidiu cristian dinica (cristan) | Scriitori Români

motto: fi bun pina la moarte

Despre noi

Ne puteți contacta prin email la adresa contact@agonia.net.

Traficul internet este asigurat cu grație de etp.ro