proza romaneasca, un atelier literar interactiv in care puteti publica online creatiile voastre si proze clasice, de la proza scurta pana la romane integrale.

Povestirea este, în integralitatea sa, real? ?i episodul s-a petrecut cu ceva ani în urm?. Pe vremea când credeam c? sunt ?i eu Cineva, dup? ce urcasem, cu trud?, treptele lui “cineva s? fac?...”, “cineva s? dreag?...”, “cineva s? ...” etc.
Contextul relat?rii îmi cere s? spun c? organul meu pentru mirosuri e ceva mai dezvoltat. Nu mi s-a zis pinochio dar, cum aveam ?i p?rul negru, am fost deseori ?inta unor glumi?e pe tema poten?ei ?i a virilit??ii. Recunosc, de nu-mi era fric? ?i îmi prisoseau banii poate c? a? fi încercat o mic? interven?ie estetic?! Am r?mas sensibil fa?? de acest organ ?i poate asta m-a f?cut s? am oarece grij? s? nu cumva s? mai fiu ?i cu nasul pe sus.
Acolo, pe craca mea ierarhic?, unde îmi exercitam ?efia, aveam în subordine ?i ni?te femei, c? a?a era organigrama. Cea mai umil? între ele p?rea femeia de serviciu în halatul ei albastru. Furat de treburi, nu ?tiam c? mai mult bea cafele, vorbea la telefon ?i se între?inea cu suratele de pe palier decât m?tura ?i ?tergea praful. Totu?i, din spirit de corp cu so?ul ei care, zice-se, îmi era camarad într-o alt? structur?, nu conta c? la un nivel inferior ?i nu l-am cunoscut niciodat?, iar dumneaei era absolvent? de liceu, târziu am aflat c? la seral, ?i mai avea ?i o feti?? nutream un inexplicabil sentiment de compasiune pentru starea ei. Era cel mai umil om în schema institu?iei pe unde, trec?tor, m? aflam ?i eu atunci. Ca s? nu fiu suspectat de nu ?tiu ce, precizez c? eroina povestirii, ca femeie, nu avea cu ce s? ispiteasc? un b?rbat.
Într-o bun? zi, poate pentru c? îngerul meu îmi cerea s? fac un bine, am chemat-o la mine în birou ?i i-am oferit o cafea. Un pic cam târziu, poate aflasem ?i eu de la exploatatorii ?ia capitali?ti c? a?a trebuie s?-?i tratezi colaboratorii! Discu?ia s-a referit, în principal, la problemele ei. Era nelini?tit?, poate chiar speriat?, crezând c? inten?ionam s?-i fac niscai repro?uri privind munca. Întâmpl?tor, tocmai atunci, unei amice a ei din alt? structur? i se desf?cuse contractul de munc?. Surpriza a fost mare când în final, contrar a?tept?rilor sale, i-am propus s? schimbe halatul albastru cu unul alb. Parc? o v?d ?i acum, la a?a veste o pat? ro?iatic? i se plimba dinspre cre?tet c?tre b?rbie ?i invers! Pentru asta trebuia s? fac? trei lucruri. S? înve?e s? dactilografieze, s? exerseze introducerea de date în calculator ?i s? nu uite s? î?i vad? lungul nasului într-o institu?ie cu oameni de elit?. I-am dat ?i un termen – trei luni.
Am l?sat-o, apoi, în pace ?i poate eram chiar mai tolerant fa?? de modul cum î?i îndeplinea atribu?iile. Dup? termenul fixat, f?r? nici o verificare ori examen, doar pe baza unor adeverin?e, într-o adunare cu to?i colegii, chiar în fa?a lor, i-am oferit halatul alb care, pe lâng? schimbarea de statut, semnifica aproape o dublare de salariu. A tr?it euforic momentul, sufocându-?i cu îmbr??i??rile ei noile colege mai vechi în halat alb, pe care pân? atunci abia de îndr?znea s? le salute. Am observat-o ?i am dedus c? nu prea îndeplinea a treia cerin??; îi crescuse deja nasul, dar nu am zis nimic.
Dup? câteva zile, în înc?perea unde ?edea singur?, colega fiind în concediu, ?i accentuez ?edea, pentru c? era o urgen?? am încercat s?-i dictez textul unei lucr?ri la ma?ina de scris. Catastrof?, nu ?tia nici dactilografiere nici limba român?. I-am mai oferit un r?gaz de o lun? s? înve?e. Nu a f?cut niciun progres, era mult prea preocupat? s?-?i savureze avansarea în fa?a plimb?toarelor de g?le?i cu ap? ?i mopuri ori s? se vaite, cu un soi de fudulie, la ce priva?iuni o supunea noua ei meserie. Poate nici nu o mai interesa pentru c? dumneaei era, deja, în halat alb; î?i atinsese ?inta. Guraliv? din fire, spre a-?i demonstra importan?a, începuse s? dea ?i din cas? în fa?a fostelor surate – grav atentat la secretul de serviciu, fiind nevoit s? stau serios de vorb? cu ea. Cum nu le avea nici cu mânuirea corect? a documentelor confiden?iale, a trebuit s? cer celor de la compartimentul de specialitate s? o aib? sub supraveghere discret? spre a nu comite vreun incident de securitate.
Am oflat, am înghi?it în sec ?i n-am mai zis nimic, mi-o f?cusem cu mâna mea! Îmi imaginam c?, poate, o inhib? prezen?a ori autoritate mea ?i o evitam. Gândeam uneori c?, femeie fiind, poate trece prin perioada aia delicat? a lunii; îi toleram chiar ?i unele izbucniri “euforice” fa?? de colegii nevoi?i s? apeleze la “profesionalismul” s?u. Pân? dactilografia o pagin? transpira de parc? s?pase un pogon de porumb. La calculator era ?i mai varz?. Nu am mai avut curaj s? m? apropii de biroul unde lucra, nici nu am luat m?suri corective din team? s? nu provoc o nenorocire; se congestiona, se învine?ea la fa?? când m? vedea, de parc? cine ?tie ce nenorocire o a?tepta.
Vremea a trecut ?i într-o zi m-am pomenit cu ea în birou, pisicindu-se umil? ?i îndatoritoare. S-a a?ezat pe scaun f?r? s? a?tepte invita?ia mea ?i a început s? se vaite c? are tot felul de datorii, c? locuie?te la confort doi, pl?te?te foarte mult pe medita?iile copilului, cump?r? medicamente soacrei ?i nu-i mai ajung banii. Mi-a explicat c? s-a interesat ea la cadre ?i pot s?-i schimb treapta de salarizare, de?i nu îndeplinea condi?iile.
Nu merita, dar dac? puteam s?-i fac un bine unui om... Animat de vreun sentiment cre?tin, i-am satisf?cut cererea; cu mult înainte de vreme, nivelul ei de salarizare se apropia de cel al colegelor cu studii superioare, care îmb?trâniser? în halat alb. Fricos de blesteme, s? nu îi mai v?d mutra acr? ?i s? scap de spaima c? face infarct când trebuia s? apelez la ea cu un text, am înv??at s? redactez la calculator. O mai “deranjam” doar arareori, din când în când ?i numai dac? era absolut? nevoie.
Într-o zi am primit vizita unui coleg ?i pentru c? la bufet era închis, am chemat-o , i-am dat tot ce era necesar ?i am rugat-o s? fac? trei cafele, una pentru dumneaei. Le-a adus dar, foarte ofuscat? ?i plin? de aere, mai apoi, le-a explicat colegelor c? ea nu e sluga nim?nui, are treab? ?i de vreau cafele s? o fac secretar?; fiindc? se poate, ?tie ea pe cineva de la etajul trei care tocmai f?cuse asta. N-am mai apelat niciodat? la “extraordinara-i” bun?voin??.
Dar, într-o alt? zi, m-am pomenit, din nou, în birou cu ea. Plângea c? fiic?-sa, cea atât de meditat?, nu luase bacul. M? ruga, dac? cunosc pe cineva... Cum nu reu?am s-o lini?tesc am chemat o coleg? s? m? ajute. A luat-o ?i au plecat într-o alt? înc?pere dar, dup? vreo jum?tate de or?, a dat iar??i buzna peste mine. Era ro?ie la fa??, transpirat? ?i foarte agitat?. Colega ei, fost? profesoar?, îi explicase c? mai conteaz? ?i materialul din care e f?cut copilul. N-am reu?it s-o lini?tesc, a?a c? am chemat medicul ?i o s?pt?mân? a avut concediu medical.
Când a revenit, sfid?toare ?i plin? de importan??, m-a anun?at c? ea nu poate s? mai lucreze cu noi ?i c? ?i-a g?sit, cu CV-ul ei, post în alt? parte. Era iulie, o chema Iuliana ?i pleca pe func?ie de referent la parlament. Na, c? mi-a ie?it o rim?!
Cum am mai primit ?i un telefon, a trebuit s? m? lipsesc de ajutorul s?u atât de pre?ios. Mai târziu am aflat c? nici so?ul nu-mi era camarad. Mi-am prins capul între mâini ?i meditam: Doamne, tâmpit mai sunt! Uite, ce bine e s? la?i s?-?i creasc? nasul!