proza romaneasca, un atelier literar interactiv in care puteti publica online creatiile voastre si proze clasice, de la proza scurta pana la romane integrale.

Pentru Mircea, tân?rul venit din Dor M?runt, defilarea se sfâr?ise în scuarul ora?ului, acolo unde mul?imea înc? vibra ca un stup tulburat. Uralele îi r?sunau în urechi ca ni?te col?i de lupi care nu-l l?sau s? respire. Îl cuprinsese o panic? surd?, dar setea era mai puternic? decât frica. Gâtul îi era uscat, buzele ardeau, iar singurul loc unde putea g?si r?coare era micul restaurant din parc.
Localul era mic, înecat în fum, cu mese înghesuite ?i fe?e obosite. Aerul mirosea a bere veche ?i a tutun st?tut. Sticlele de limonad?, uitate în soare, aveau o culoare tulbure, neîncrez?toare. Berea îns? p?rea rece, cu promisiunea unei clipe de uitare. Nu mai b?use niciodat? cu adev?rat, dar defilarea îi umflase pieptul cu un curaj prostesc. Ceru o halb? ?i se a?ez? la singura mas? liber?.
Prima înghi?itur? fu amar?, dar rece. Nu-i pl?cea, îns? setea îl împingea înainte. Dup? halb?, ceru o sticl?. Zumzetul localului, ca un stup lene? de bondari, îl f?cea s? se simt? parte dintr-o lume nou?, adult?.
Atunci un b?rbat se opri lâng? masa lui, cu o ezitare ciudat?, ca ?i cum ar fi sim?it ceva în aer.
— Liber? Pot s? iau loc?
Mircea ridic? privirea. Ochii str?inului erau obosi?i, dar blânzi; în spatele lor pâlpâia o nelini?te mocnit?.
— Da, poftim, r?spunse el.
— Tudor, se prezent? b?rbatul. Viitor absolvent de facultate.
— Mircea. Student în primul an.
Tudor comand? o bere, iar b?utura rece le dezleg? limbile. În jum?tate de or? p?reau prieteni vechi. Totu?i, în vocea lui Tudor se sim?ea o ap?sare, ca o piatr? pe care o purta în piept.
— Repet anul trei la Medicin? Veterinar?, m?rturisi el. Am f?cut o prostie… una care m-a urm?rit tot anul.
Mircea se încord?.
— La un examen, profesorul ie?ise din sal?. I-am cerut unui coleg s?-mi dea un bilet de pe catedr?. Mi-a dat biletul 13. Îl înv??asem toat? noaptea. A doua zi, profesorul m-a întrebat ce num?r am. „13”, am zis. Dar biletul 13 fusese furat cu o zi înainte. S-a prins imediat. Asistentul m-a controlat ?i a g?sit biletul adev?rat. A urmat consiliu: exmatriculare sau repetarea anului. Am sc?pat… dar de atunci simt c? ceva m? urm?re?te. Ca ?i cum am deschis o u?? care trebuia l?sat? închis?.
Mircea sim?i un fior. Nu era supersti?ios, dar felul în care Tudor povestea îl f?cea s? cread? c? biletul 13 nu fusese doar o hârtie.
Sticlele se adunau pe mas?, iar când barmanul veni s? le strâng?, cei doi î?i amintir? brusc de trenul de la miezul nop?ii.
— Ultimul tren a plecat deja, spuse Tudor. Nu mai avem altul pân? diminea??.
Mircea sim?i cum i se strânge stomacul. Nu avea pe nimeni în ora?. Singura solu?ie era s? mearg? pe jos, pe calea ferat? din apropiere, singura direc?ie sigur? în noapte.
Barmanul, iritat de întârzierea lor, îi alung? cu un gest nervos, aproape speriat:
— Afar? cu voi! Întunericul din voi nu-l vreau aici!
Se ridicar? greu, sprijinindu-se unul pe altul. Dar înainte s? ias?, o femeie neîngrijit?, cu un miros greu, se repezi spre ei cu ochii larg deschi?i, umezi, febrili. Era nebuna ora?ului, obsedat? de ideea de a na?te, de?i o afec?iune congenital? nu-i permitea.
— Lua?i-m? cu voi… v-am auzit vorbind. În noaptea asta urmeaz? s? nasc.
Mirosul ei îl izbi pe Mircea, care se îndoi de grea??. Tudor f?cu un pas înapoi.
— Unde s? te lu?m? Nici noi nu ?tim unde mergem, spuse Mircea, tremurând.
Femeia se apropie ?i mai mult.
— Eu v? pot ap?ra de urgia locurilor. Calea ferat? trece prin satul bântuit… unde niciun tren nu opre?te.
Cuvintele ei, rostite cu o siguran?? stranie, îi f?cur? s? se priveasc? stingheri. Erau be?i, obosi?i ?i f?r? alt? op?iune. Luna nou? veghea cerul, sub?ire ?i enigmatic?. O luar? cu ei.
Drumul pe calea ferat? era întunecat. Satul prin care treceau p?rea o fantom? a ceea ce fusese. Doar cimitirul vechi r?m?sese, întins pân? aproape de ?ine, ca o ran? deschis?. Oamenii locului crezuser? în strigoi, în ??ru?ul b?tut în inim?, în suflete r?t?cite. Se spunea c?, în nop?ile f?r? lun?, umbrele mor?ilor se ridicau ?i r?t?ceau printre morminte, c?utându-?i trupurile pierdute.
Dar locul ascundea o istorie ?i mai întunecat?.
Femeile îns?rcinate care muriser? aici nu-?i g?siser? niciodat? odihna. Pântecele lor, neîmplinit, r?mânea deschis între lumi. Pruncii nen?scu?i deveneau lumini r?t?cite, iar mamele umbre care bântuiau câmpia, c?utându-?i copilul.
Mircea mergea în fa??, privind stelele. Tudor venea în spate, iar femeia îi urma t?cut?. Deasupra cimitirului, lumini pâlpâiau ca ni?te f?clii preg?tite pentru o procesiune funebr?. Aerul devenea tot mai greu, ca ?i cum locul respira printr-o ran? veche.
Vântul se înt?rea. De la distan??, au z?rit silueta unei femei, proiectat? pe p?mânt ca o umbr? rupt?.
— Aici… aici nu e bine, murmur? nebuna. Aici au murit femei cu prunci în pântece. Aici s-a rupt via?a.
Un fior îi trecu lui Mircea pe ?ira spin?rii. Tudor î?i f?cu semnul crucii.
— Biletul 13… ?opti el. De atunci simt c? ceva m? urm?re?te. Poate c? locul ?sta…
Nu apuc? s? termine. Vântul izbucni, tr?gând spre el silueta tinerei gravide. La lumina lanternei îi v?zur? chipul: palid, tân?r, însp?imântat.
Între ei ?i femeie se strânse o pâcl?. Vârtejul se în?l?a, se strângea, se desf?cea, ca o gur? neagr? ce înghi?ea lumina. Tân?ra se zb?tea, cu bra?ele întinse, cerând ajutor.
Mircea sim?i cum inima îi zvâcne?te în gât. Tudor r?mase încremenit. Nebuna se opri brusc, cu o expresie de groaz? resemnat?.
— O ia… o ia spre moarte, ?opti ea.
Apoi, cu o hot?râre nea?teptat?:
— Seam?n? cu mine… Ce tân?r? e! Trebuie s-o ajut!
?i se arunc? în vârtej.
Mircea întinse mâna, dar întunericul o înghi?i. P?mântul se cutremur?, stelele se stinser? pentru o clip?. În mijlocul vârtejului b?teau dou? inimi: una slab?, una puternic?.
Tudor c?zu în genunchi.
— E vina mea… biletul 13… am deschis ceva…
— Nu tu ai f?cut asta! strig? Mircea. Locul e blestemat!
Apoi, totul se lini?ti.
Vârtejul se destram?. Pe p?mânt, în iarba rece, z?cea tân?ra, f?r? suflare. Lâng? ea, nebuna ora?ului, cu o expresie de pace pe chip, ca ?i cum în sfâr?it î?i g?sise odihna.
Între ele, un prunc plângea.
Mircea îl ridic? în bra?e. Era cald, viu, curat o f?râm? de lumin? sc?pat? din întuneric.
Tudor îngenunche lâng? femeia sacrificat?.
— Pruncul… e ?i al ei, ?opti el. Ca ?i cum ar fi n?scut în sfâr?it.
Mircea privi spre cimitir. Pâcla disp?ruse. Stelele str?luceau din nou. Diminea?a se apropia.
— Ce facem cu el? întreb? Tudor.
Mircea strânse copilul la piept. Nu ?tia. Dar sim?ea c? drumul lor abia începea.
— Mergem, spuse el. Pân? la lumin?.
?i pornir? pe calea ferat?, cu pasul nesigur, dar cu pruncul plângând s?n?tos în bra?ele lor o promisiune c?, dincolo de orice blestem, via?a g?se?te mereu o cale.