proza romaneasca, un atelier literar interactiv in care puteti publica online creatiile voastre si proze clasice, de la proza scurta pana la romane integrale.

Poate c? cei mai mul?i sunt familiariza?i cu diferen?a dintre ace?ti termeni, îns? probabil destul de pu?ini cunosc abordarea pe care o are în vedere Georgios I. Mantzaridis, autorul c?r?ii Globalizare ?i universalitate. Himer? ?i adev?r (Editura Bizantin?, Bucure?ti, 2002), tradus? din neogreac? dup? originalul ap?rut în anul 2001, de c?tre pr. prof. dr. Vasile R?duc?.

Globalizarea promite extinderea pân? la totalitate a fluxului bunurilor, serviciilor, informa?iilor, tehnologiei. Fenomenul este foarte complex ?i în mod esen?ial duce la s?r?cirea persoanei, pentru c? un angrenaj uria? este pus în mi?care de dorin?a de a le prinde în iure?ul s?u pe toate ale vie?ii, inclusiv sufletele celor globaliza?i. La nivel politic tinde s? uneasc? diversele uniuni; la nivel religios încearc? unirea ca într-un teasc a credin?elor ce nu pot fi unite; iar la nivelul cel mai subtil, duhovnicesc, reduce moralitatea (r?s?rit? în cre?tinism din ontologia Persoanei) la moral? social?, adic? o relativizeaz?. Ca atare, globalizarea are ca ultim? (sau penultim?) sta?ie însingurarea pân? la incapacitatea de a mai recunoa?te subiectul uman printre atâtea obiecte ?i simulacre ale persoanei. Forme ale globaliz?rii înaintea secolului nostru au existat în manifestarea istoric? a marilor imperii, cel mai trainic fiind Imperiul Roman, iar cel mai brutal interna?ionalismul comunist. Îns? cel pu?in globalizarea nu putea include dimensiunea virtualului a?a cum îl în?elegem ast?zi – magia simulacrului co-prezent realului, împletit cu realul ?i tot mai mult substituit acestuia. Dup? cum se ?tie, credibilitatea surselor de informare a sc?zut enorm odat? ce inteligen?a artificial? este implicat? în crearea de con?inuturi cu teme culturale, istorice, politice ?i chiar... liturgice.

Tr?im cumva anecdota cu cel care se distra pe seama cons?tenilor, min?indu-i în gura mare c? vine ursul; pân? când ei s-au s?turat ?i nu l-au mai b?gat în seam?, de?i ursul venise, în cele din urm?. Totu?i, ne putem imagina c? s?tenii din anecdot? au în?eles cum stau lucrurile, au putut evalua situa?ia, au tras înv???minte ?i le-au transmis genera?iilor urm?toare: s? nu te joci cu simularea realit??ii când este vorba despre pericolul de moarte, deci nu te joci cu minciuna, indiferent de expresia ei. Noi, cei de acum, ce mijloace avem pentru a evalua p?r?ile unui sistem de informa?ii ce reprezint? o ?es?tur? constant? de adev?r ?i simulacru, de real ?i virtual? Niciunul, dac? r?mânem în interiorul sistemului; ?ansa în?elegerii exist? doar dac? reu?im s? ne distan??m de acesta, într-o perspectiv? ce permite buna observare. Este ceea ce ne propune ?i Georgios Mantzaridis în cele 12 capitole ale c?r?ii, demersul s?u fiind axat pe semnifica?ia adânc? a universalit??ii.

Dac? globalizarea este manifestare a dorin?ei de putere, st?pânire ?i autodivinizare, universalitatea, sus?ine Mantzaridis, vizeaz? mântuirea persoanei. În pofida uniunilor pe care le creeaz? în numele banului, la nivel spiritual duhul globaliz?rii este cel al c?derii adamice: egocentrism, diviziune, învinov??irea celuilalt, mândrie. În schimb, universalitatea înseamn? recuperarea ?i restaurarea umanit??ii, realizat? prin Hristos – noul Adam – care ?i-a asumat firea uman? ?i a îndumnezeit-o. În Sine i-a unit pe to?i oamenii, iubindu-i cu aceea?i m?sur? a jertfei supreme. Mântuirea „obiectiv?” este împlinit?, îns? ea trebuie s? fie acceptat? ?i s?dit? în solul inimii de fiecare persoan?, pentru c? libertatea r?mâne ne?tirbit?: un dar oferit cu for?a ar ie?i din logica d?ruirii. „Mântuirea omului const? în cele din urm? în restabilirea unit??ii ?i a universalit??ii sale. Cu cât omul, ca persoan? sau ca omenire, prezint? sciziuni, nu este mântuit cu adev?rat. Adic? nu reflect? în el integritatea arhetipului s?u care este Dumnezeu Însu?i. Expresia «dup? chipul ?i asem?narea» lui Dumnezeu nu se refer? numai la fiecare om în parte, ci ?i la întreaga omenire. (...) Omul se mântuie?te atunci când devine fiin?? universal?, drept care se întrege?te ?i în calitate de f?ptur? care îl reflect? pe Dumnezeu. ?i lumea se mântuie?te atunci când va fi format? din oameni universali, adic? oameni care o restabilesc în starea ei de reflectare a chipului ?i a asem?n?rii lui Dumnezeu” (p. 24).

Exist? aspecte pozitive ale globaliz?rii care pot fi utilizate în perspectiva universalit??ii cre?tine. De pild?, mijloacele de a veni în sprijinul semenilor sunt mult mai numeroase. Desigur, ele sunt ambivalente, ceea ce înseamn? c? acelea?i instrumente pot fi îndreptate împotriva oamenilor. Totu?i, tendin?a globaliz?rii este polarizarea bog??iei, chiar dac? în acest proces cei exploata?i se pot bucura temporar de prosperitate. Înc? cu ce pre?? Cedarea resurselor sau vânzarea lor la pre?uri nesemnificative; mâna de lucru ieftin? ?i dependent? de investitorul care amenin?? s? plece dac? nu i se men?in privilegiile; clas? politic? cump?rat? s? tac? ?i s? fac? jocul celor care i-au cump?rat; pie?e ocupate cu pre?ul distrugerii produc?torilor locali, obliga?i prin tot felul de m?suri fiscale s? devin? consumatori; servirea constant? ?i, la nevoie, foarte intens? a ideologiei care s? te conving? c? totul este bine a?a, sau, oricum altfel ar fi fost de-a dreptul apocaliptic. Cu alte cuvinte, pre?ul confortului trec?tor este maxima vulnerabilizare. Exemplul extrem îl constituie „politica de piranha” a unor corpora?ii preocupate de extragerea aurului: timp de câ?iva ani au dat de lucru unei mici p?r?i a popula?iei, apoi i-au l?sat într-un iad ecologic, cu p?mântul ?i pânza freatic? otr?vite, expu?i la orice pas îmboln?virii ?i mor?ii. A?adar, logica globaliz?rii este de natur? distructiv? în ultim? instan??, pentru c? spiritul ei este acela al banului ?i al puterii. Pentru o astfel de logic?, cei care stau în calea t?v?lugului sunt neînsemna?i; de aceea, nu doar exploatarea celor mul?i ?i slabi, ci ?i exterminarea celor nedori?i î?i g?se?te bine locul pe drumul c?tre zeul progresului. Nu degeaba Apostolul Pavel nume?te iubirea de argin?i închinare la idoli: o astfel de iubire se substituie comuniunii cu Dumnezeu ?i astfel „banul prime?te dimensiuni metafizice. Devine Mamona, care se lupt? cu Dumnezeu, care robe?te omul ?i duce la amoralism. (...) În felul acesta au început [cei care au îmbr??i?at ideologia dezvolt?rii economice, pus? în circula?ie de Harry Truman, în 1948, n.n.] s? se transforme în ma?ini de consum, s?-?i piard? universul lor interior, s? uite nelini?tile lor duhovnice?ti ?i s? identifice libertatea cu anularea limitelor consumului ?i a circula?iei” (pp. 14-15).

Drept dovad? c? miezul globaliz?rii este putred îl reprezint? golirea de sens a principiilor morale, pentru c? atunci când le dai orice întrebuin?are î?i convine, nu poate fi alt rezultat decât relativizarea. Farul dezr?d?cinat ?i luat de ape nu mai este reper, ci doar obiect purtat de val; chiar de ar p?stra lumina, atributul de reper este pierdut ?i mai mult ar deruta pe cei care au nevoie de el. Standardele morale au fost dintotdeauna înc?lcate uneori chiar de c?tre cei care le predicau, fiin?e imperfecte fiind, îns? aceste standarde nu-?i pierdeau nicicum valoarea. În epoca globaliz?rii, reperele morale sunt folosite pe post de paravan, în procesul de justificare a ac?iunilor ce încalc? grosolan moralitatea. Aceasta, spune Georgios Mantzaridis, este ipocrizia de neimaginat ce are la dispozi?ie toat? puterea de a deforma adev?rul ?i de a realiza orice tic?lo?ie pe care o prezint? ca interven?ie umanist? ?i filantropic?. De exemplu, bombardarea Serbiei ?i Muntenegrului, declan?at? pe 24 martie 1999, cu pu?in înainte de Pa?ti, timp de 78 de zile, s-a f?cut pentru „eliberarea” poporului. Interven?ia pretins umanist? a l?sat un dezastru ecologic, material ?i uman, pentru c? în afara miilor de mor?i ?i r?ni?i, alte zeci de mii de persoane s-au îmboln?vit de cancer din cauza celor 10-15 tone de uraniu s?r?cit ad?ugat în obuze.

Solul de nezdruncinat al principiilor morale este voin?a perfect? dumnezeiasc?. În lipsa acesteia, moralitatea sfâr?e?te în ipocrizie, devine himer?. Tot astfel, reducerea poruncii divine la standardizare moral? seac?, esen?a fariseismului, reprezint? o total? neîn?elegere a ontologiei persoanei, care a fost f?cut? pentru comuniune cu Dumnezeu ?i cu semenii. Fidelitatea pentru valorile consacrate de cre?tinism ?i totodat? în afara unei leg?turi personale cu Hristos constituie „o întoarcere în timp, nu pur ?i simplu la iudaism, ci la cea mai dec?zut? form? de iudaism, la cea pe care au întruchipat-o fariseii ?i saducheii din Evanghelie” (p. 93).

Ordinea social? are nevoie de legi, institu?ii ?i valori, îns? ele trebuie puse în slujba omului, nu ca st?pânitori ai lui. Aceasta este înv???tura pe care Hristos a ?inut s? le-o aminteasc? celor care f?cuser? dou? mari gre?eli: înlocuirea legii divine cu legea lor ?i golirea de spirit a legii, r?mânând cu forma goal?, cu litera. Aici întâlnim capcana moralei sterile, diferen?a dintre Adev?r ?i ontologiile goale. Prin urmare, legea divin? (din care se na?te morala cre?tin?) nu trebuie separat? de Legiuitorul Absolut. O asemenea separare instaureaz? moralit??i inchizitoriale, iacobine, demonice. Tagma fariseilor s?vâr?ea (precum mai târziu Inchizi?ia) un al treilea p?cat capital: folosea numele lui Dumnezeu pentru promovarea ideii lor despre bine. Împotriva acestor strâmbe apuc?turi, Fiul Omului spune r?spicat: „Sâmb?ta a fost f?cut? pentru om, iar nu omul pentru sâmb?t?” (Marcu 2, 27). A?a se întâmpl? când cuvintele par s? fie bune („respect?m regulile!”), îns? slujesc scopurilor ne-bune: r?ul, spune Mantzaridis, nu se poate înf??i?a niciodat? singur, ci folose?te totdeauna ceva bun ca suport ori vehicul, pe care îl alieneaz? sau distruge. Un fel de Liberté, Egalité,... Guillotiné!

Modernitatea – ?i cu atât mai mult postmodernitatea – separ? iubirea de adev?rul Bisericii ?i astfel de sfin?enie, iar iubirea adus? la nivel pur lumesc este, pentru cei care sunt Imago Dei, o ap? ce nu astâmp?r? setea. „P?catul separ?. ?i separa?ia este p?cat. Împlinirea poruncilor lui Dumnezeu îi sfin?e?te pe oameni ?i-i p?streaz? în Biserica nedesp?r?it?. Biserica îi une?te pe oameni la nivelul care dep??e?te via?a social? conven?ional?. Îi une?te la nivelul prezen?ei lui Hristos în Duh. Aceasta restabile?te unitatea primordial? ?i sfin?enia oamenilor. (...) Ontologia Bisericii, a?adar, dicteaz? etica membrilor s?i. (...) Nu exist? progres în iubire f?r? progres în sfin?enie ?i nici invers” (pp. 64-65). Aspita?ia spre universalitate, adic? o aspira?ie hristologic?, o c?utare a lui Hristos Însu?i – Omul des?vâr?it, „arhetipul omului” (p. 39) – este esen?ial omeneasc?, nu doar esen?ial cre?tin?. Conform lui Tertulian, continu? Mantzaridis, sufletul omului este prin natura sa cre?tin. Universalitatea persoanei este o imitatio Christi, o încercare de a curpinde în sine, adic? de a iubi pe to?i cei care îl constituie pe Adam; atunci omul devine cu adev?rat persoan?, activând ceea ce are înl?untrul s?u ca poten?ialitate, pentru c? cel ce este f?cut din iubire este f?cut ?i pentru iubire.

La polul opus, globalizarea face s? dispar? persoana ?i submineaz? libertatea sa: „Aceast? credin?? în dezvoltarea unidimensional? [economic?, n.n.], care s-a substituit în mare parte credin?ei religioase ?i care a cultivat iluzia rezolv?rii problemelor omului prin ?tiin?? ?i tehnologie, a creat în mod corespunz?tor ?i morala unidimensional? a dezvolt?rii. Aceast? moral? s-a impus pentru c? a dobândit un caracter mesianic ?i a func?ionat ca o antimoral? fa?? de moralele dominante particulare ale popoarelor care au crezut în dezvoltare” (p. 121).

Dezvoltarea unidimensional? impune evaluarea chiar a persoanelor ?i a rela?iilor interumane în valori financiare, singurele care mai conteaz? cu adev?rat într-o astfel de optic?. Via?a se depreciaz? îns? pluridimensional, inclusiv sub aspect economic, dându-se impresia c? se îmbun?t??e?te nivelul de trai chiar acolo unde se instaleaz? s?r?cia ?i neocolonialismul.